Ministrul Finanțelor, anunț surprinzător despre ANAF. Inspectorii antifraudă vor fi înarmați

Ministrul Finanțelor, anunț surprinzător despre ANAF. Inspectorii antifraudă vor fi înarmați
Publicat: 27/02/2024, 10:32

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că inspectorii antifraudă din cadrul ANAF urmează să fie „militarizați”, aceștia urmând să poarte arme.

Totodată, oficialul a explicat că inspecțiile nu vor fi făcute de inspectorii de la nivelul regionalelor ANAF, ci de cei de la nivel județean.

„Avem această noutate, să zicem, pentru militarizarea inspectorilor antifraudă. Trebuie să spun că noutatea nu numai aceasta este legată de militarizare şi de această posibilitate pe care o vor avea, legală, de port armă, inclusiv de protecţie în timpul serviciului, ci structurile teritoriale judeţene – foarte important acest lucru – să ştie evazioniştii că activitatea economică ilicită va fi, cu data aprobării Ordonanţei de Urgenţă, urmărită de aceste servicii teritoriale judeţene. Până acum funcţionau la nivelul regiunii. Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un judeţ care era parte din regiune, trebuia să se ducă cu maşina Inspecţia Antifraudă, făcea două-trei ore pe drum, ajungea acolo, mai stătea o oră, se termina programul de muncă şi mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităţilor economice ilicite era pierdut pe drumuri”, a afirmat Marcel Boloș, la Digi24, luni seară, potrivit News.ro.

Care este motivul pentru această modificare de la nivelul ANAF

Totodată, ministrul Boloș a mai spus că motivul pentru care a fost luată această decizie este acela că inspectorii antifraudă se confruntă cu situații în care persoanele vizate de inspecții reacționează în moduri în care oficialii ar putea fi puși în pericol.

Din acest motiv, înarmarea inspectorilor a fost decisă tocmai pentru siguranța acestora.

Marcel Boloş a mai anunţat că pentru luna ianuarie a acestui an ANAF şi-a atins ţinta de venituri şi că instituţia va oferi „o surpriză” în ceea ce priveşte activitatea din a doua lună a anului.

Sursă imagine: MEDIAFAX FOTO

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Sondaj cu o săptămână înainte de alegeri: Ciolacu şi Simion merg în turul 2. Ciucă,...
Un semnal din spațiu care simulează un mesaj de la extratereștri a fost descifrat după...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Stop la retragerea de numerar. Schimbare la bancomate. Dispar aceste ATM-uri
Cum scapi rapid de mucegai. Cea mai rapidă și ieftină metodă
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar...